ai să-mi lipseşti!
acoperă-mă cu iubirea ta
şi nu te teme
ea e acolo
a fost şi mereu te va urma.
nici nu vei şti
că voi fi lângă tine
iubindu-te mereu
singur…
ai să vezi
lumea ta e la fel
nici mai bună nici mai rea
fără mine!
ai să-mi lipseşti!
acoperă-mă cu iubirea ta
şi nu te teme
ea e acolo
a fost şi mereu te va urma.
nici nu vei şti
că voi fi lângă tine
iubindu-te mereu
singur…
ai să vezi
lumea ta e la fel
nici mai bună nici mai rea
fără mine!
Postat in poezie | Leave a Comment »
mereu îmi zici
că viaţa e frumoasă.
aşa e am trecut şi eu pe lângă ea
admirându-i formele!
ei şi?
cel puţin teoretic
mâine va fi mai bine!
în oraşul meu
se ia amprenta sufletelor,
punându-le faţă în faţă,
de-o parte şi de cealaltă
a internetului.
şi atunci am văzut
că lumea ta nu există,
pentru că eu nu sunt
decât o atitudine în gândurile tale.
şi-atunci am ştiut
că lumea mea nu există,
pentru că în visele mele
oraşul meu şi-a zidit amprenta.
şi-atunci am simţit
ca oraşul meu
nici măcar al meu
nu mai e.
Postat in poezie | Leave a Comment »
Postat in poezie | 1 comentariu »
Pupilele-i erau încă remediabile
Un par în iris singur troiena :
- În ochii tăi nu mai găsesc o cale
Lumina singurătăţii s-o împart la doi.
Se zbat prin gene visurile tale
Privirea suspinând necunoscutului din noi
Labirint-
Se lasă noaptea, nici nu mai ştiu cât ne e ceasul.
Priveşte orele cum mor
A fost şi carnea lor un rug cândva !
Nu ai de ce
Să-ţi nărui liniştea-ntre pierderile mele.
Lasă-mă singur.
Va trebui să trec în partea cealaltă
Uitându-mă doar înainte.
Hăul irisului tău
Iar mă vrea, mă asteaptă!
Deşert printre ploile tale,
De parca i-aş fi făcut vreodată vreun rău
Să mă iubească atât
În timp ce eu
Accept să fiu gardianul propriei mele închisori,
Să-mi închid
Şi deschid porţile pedepselor de fiecare zi
La răsăritul şi apusul viselor.
Postat in poezie | Leave a Comment »
Îmi place ideea de evoluţie din teoria lui Darwin pe care aş putea-o modifica puţin. Aşa încât eu cred că la început a fost viermele. Că el se târa pe pământ, pe piatră, gresie sau pe asfalt cu 4X4 ascultând la maxim vermanele, că era vorba de viermăniţă, viermişori sau cu prietenii, colegii de muncă,el era vierme cu toată lumea. Se simţea bine în pielea lui încât n-avea timp să-şi facă pentru crisalida. Viaţa subterană atrage mai mult decât înălţimile nemărginite ale cerului. El e mereu ocupat cu consumatul frunzelor…celorlalţi.
Şi apropo de frunze, nu contează în ce ţară ar fi copacul!
Postat in Uncategorized | 2 Comentarii »
există o pajişte pe care mi-ar place
să alergăm mână în mână
desculţi, despuiaţi…
acolo unde e totul atât de ireal
de verde, de perfect,
ca la facerea lumii,
atâta poftă de viaţă
de parcă timpul… nu există
nici soarele nu arde
iar apele pure în albii
susură atât de transparent
pajiştea divină a sufletelor noastre.
mereu zi
mereu primăvară.
ce sentiment
să ştii că de fapt
mâine nu există!
există doar iubirea noastră
- o joacă virtuală,
ne aşteptăm noi- doi hoţi,
gata oricând să-şi fure unul altuia visele,
ca să depunem triumfători
la picioarele celuilalt fericirea,
păstrând fiecare pentru sine
supliciul cojilor de nucă al depărtării.
bine că există internetul,
altfel cine ştie cât am mai fi orbecăit
rătăcindu-ne unul de celălalt
descoperirea?!
Postat in poezie | Leave a Comment »
alt timp, aceluiaşi flash:
- stătea cu capul în poala ei,
ea făcea cârlionţi în părul lui -
cred că magia momentului e cauza.
nepătat cu vorbe,
nedistorsionat.
şi stelele…
ai văzut ce plin e cerul toamnei,
mai ţii minte stelele căzătoare?
le număram!
m-am întrebat mereu unde cad
şi de ce nu mă trezesc şi eu într-o zi
cu una în braţe,
un argument
pe buzele căruia
să fie şoptită raza de soare
lăsată în noapte
legământ.
apoi mult mai târziu
am înţeles,
că pământul inimilor noastre
nu se roteşte!
şi nu mi-am vândut prietenia niciodată,
niciunui steag.
Postat in poezie | Tagged Add new tag, poezie | Leave a Comment »
bucăţele din inima ta s-au întâlnit
cu firmituri din inima prefăcută în praf de stele.
planetele se fac din pulberi de stele.
poate ca si noi înşine am ascuns cândva praf de stele!
uneori privesc cerul
în nopţile de toamnă.
doar licuricii mai lipsesc…
licuricii au avut doar rolul de a presăra
praf de stele în noapte
condimentând fericirea noastră…atunci…
numai noi n-am înţeles
ce e cu ei, de ce-au venit?
n-am înţeles că de fapt
erau doar un semn
şi nu i-am urmat!
poate că ei au vrut
să aducă praf de stele
cât pentru un nou pământ…
uff
de-am fi sculptat secunda clipei aceleia
chip de veşnicie ar fi avut!
lumea ar fi fost altfel.
am preferat însă
s-o ascundem în inimi
la loc sigur…
încă e un mister
cum am extirpat atât timp fără să mă doară
„sunt aici!!!!!!!”
ce ştiu eu?
poate că de-atunci clipa
a uitat să zâmbească spunând:
- nu-mi trece!
dacă de fapt
totul e…doar închipuire
şi într-o dimineaţă mă voi trezi
rătăcind într-o altă dimensiune
a pierderii!
o aceeaşi altă dimineaţă ciuntită
aruncată de-a valma
tocmai ca să nu înţeleg rostul
stelelor căzătoare
din nopţile toamnei?!
Postat in poezie | Leave a Comment »
Am încercat să-nsemn în poarta zării
Albastrul începutului de drum,
Sculptând stingher în valul mării
Cu fluxul şi refluxul meu postum.
Cum miezul nopţii îşi destramă
Încetul cu încetul luna sub un nor
Durerea amintirilor se sfarmă
Neţărmurind privirea, într-un dor.
Când te zăresc în drumul meu eşti parcă
De printre trestii, un nufăr solitar.
Însingurate orizonturi în mine se îmbarcă,
Se scurg învolburate pietre de hotar.
Postat in poezie | Leave a Comment »
valurile încă nu m-au atins…
câteodată mă gândesc
de-acolo de sus, din turn,
tot privind marea ce se deschide jos printre valuri
că n-o sa bage nimeni de seamă
un pescăruş odihnindu-se în mijlocul apei pentru un ultim zbor.
doar ecoul…
“aş vrea să fiu acum lângă tine să pot auzi şi eu ecoul!”
ce păcat,
turnul e prea strâmt pentru doi!
l-am construit singur
în mijlocul apei
puţin câte puţin, an de an
şi tot n-am ajuns încă la stele!
din nefericire…mi-au îmbătrânit visele!
nu-şi mai pot fixa aripile
câteodată mă gândesc,
am pierdut secolul trecut încercând să-i supravieţuiesc
şi ceva din acesta!
oare am să mai văd stelele dintr-un petec de cer, printre frunzele toamnei
sub ochii tai?
Postat in poezie | Leave a Comment »