există o pajişte pe care mi-ar place
să alergăm mână în mână
desculţi, despuiaţi…
acolo unde e totul atât de ireal
de verde, de perfect,
ca la facerea lumii,
atâta poftă de viaţă
de parcă timpul… nu există
nici soarele nu arde
iar apele pure în albii
susură atât de transparent
pajiştea divină a sufletelor noastre.
mereu zi
mereu primăvară.
ce sentiment
să ştii că de fapt
mâine nu există!
există doar iubirea noastră
- o joacă virtuală,
ne aşteptăm noi- doi hoţi,
gata oricând să-şi fure unul altuia visele,
ca să depunem triumfători
la picioarele celuilalt fericirea,
păstrând fiecare pentru sine
supliciul cojilor de nucă al depărtării.
bine că există internetul,
altfel cine ştie cât am mai fi orbecăit
rătăcindu-ne unul de celălalt
descoperirea?!
