Dor de poli

podul deasupra deznădejdilor e şubred
pe cărarea reîntoarcerii la tine creşte iarba.
de următorul pas mi-e frică,
n-aş putea să-l zăbovesc.
pe primul pas
l-aş putea regreta…
văd strălucirea ochilor tăi dar
nu pot face nimic decât
să cârpesc
frânturile de viaţă de până acum,
să ascult
“Brother in arms” visând
cu ochii întemniţaţi între braţele tale
ca un râu între maluri,
între cer şi albie.
te-a ars vreodată îmbrăţişarea
aceloraşi doi poli.
ai aceleiaşi duminici
neapropiate pentru că suntem la fel
de aceeaşi parte a magnetului
oricât aş încerca să comprim
continentul dintre noi?