Gardianul labirintului

Pupilele-i erau încă remediabile
Un par în iris singur troiena :
- În ochii tăi nu mai găsesc o cale
Lumina singurătăţii s-o împart la doi.
Se zbat prin gene visurile tale
Privirea suspinând necunoscutului din noi
Labirint-
Se lasă noaptea, nici nu mai ştiu cât ne e ceasul.
Priveşte orele cum mor
A fost şi carnea lor un rug cândva !
Nu ai de ce
Să-ţi nărui liniştea-ntre pierderile mele.
Lasă-mă singur.
Va trebui să trec în partea cealaltă
Uitându-mă doar înainte.
Hăul irisului tău
Iar mă vrea, mă asteaptă!
Deşert printre ploile tale,
De parca i-aş fi făcut vreodată vreun rău
Să mă iubească atât
În timp ce eu
Accept să fiu gardianul propriei mele închisori,
Să-mi închid
Şi deschid porţile pedepselor de fiecare zi
La răsăritul şi apusul viselor.