Singur

Răul e pretutindeni!
Pe acelaşi peron, un pas nu pot face
Fără să mă ating
Şi atinsul să mă determine.
O să mai stau o zi, chiar dacă plouă.
Poate mâine voi avea loc.
Poate mâine voi avea timp.
Poate mâine voi putea să răzbat.
Ea trecuse aruncând un chiştoc,
Privindu-mă cu oarecare admiraţie.
Mi-a zâmbit, şoptindu-mi la ureche:
-Ştie cineva ce om bun eşti tu?
Încerc să-i răspund, încerc să mă mişc,
Dar picioarele nu mă ascultă.
Şi cuvintele
Stau fixate între vertebre,
Ca nişte lilieci aşteptând
Povara nopţii în peşteri.
Hm, noaptea…
Nu mai e nimeni în gară,
Doar eu şi pustiul
Nici n-am unde să plec.
Nici n-am de unde să vin.
Te iubesc, deşi acum eşti departe!
În trenul tău nici nu mai contează pustiul
Sau foamea, sau dorul, sau mâine, sau răul.
Răul…e pretutindeni!